Se spune ca timpul le rezolva pe toate. Eu spun altceva.

E putin spus ingrat sa fii nevoit si uneori chiar obligat, dintr-un motiv sau altul, sa renunti la cineva drag. Sa renunti pentru ca v-ati dezamagit unul pe altul, pentru ca a ales pe altcineva si nu pe tine, pentru ca relatia s-a deteriorat in timp, pentru ca v-ati schimbat ca si oameni sau de ce nu, pentru ca a plecat in alta lume...

Cum sta treaba cu golul asta pe care ti-l lasa? Cum faci sa umpli absenta unei persoane care pana ieri era langa tine si sa te minti ca golul lasat o sa se umple curand la loc cu o persoana cel putin la fel de buna si draga? Astea sunt prostioare... Golurile de genul asta nu se umplu asa usor.

Nu ai cum sa te minti ca "asa a fost sa fie", "asa e viata", "timpul le rezolva/vindeca pe toate" cand cineva care era permanent langa tine nu mai e si sa te prefaci ca e "normal". De fapt, te minti o perioada, apoi urmeaza perioada de revolta, apoi de asteptare, apoi, din cate stiu eu, rasare soarele. Si nu, asta nu inseamna ca toata chinuiala dureaza doar o noapte. Daca ar fi asa, nici nu ar mai fi nevoie (si) pentru asta de psihologi, prieteni buni, mame.

Paradoxal, dupa cum se vede, tocmai oamenii dragi te ranesc usturator, pe termen lung si te imping la gesturi in care, uneori, nici tu nu te recunosti. Si tot paradoxal, mai mult oamenii dragi, nu strainii, iti aduc momentele acelea pe care le stii bine – cand te uimeste atat de tare ceva la cel pe care credeai ca il cunosti ca in palma incat ramai fixat intr-un moment anume care devine dintr-odata esenta relatiei voastre si in functie de care incepi sa te raportezi in relatia asta. Nici nu mai conteaza ce a fost. Si te mai miri de ce te schimbi cu timpul, de ce te inraiesti sau te imbunezi, te maturizezi, continui sa iubesti oameni asa cum sunt sau ii lasi in urma conform zicalei “Cine face parte din trecutul tau inseamna ca nu iti merita prezentul”.

Cand persoane nu foarte apropiate iti fac un rau,  te deranjeaza, esti nervos, intrigat. Iti trece. Daca iti fac un bine esti placut surprins si recunoscator. Si asta trece la un moment dat. Alta e situatia cu cei de la care ai asteptari si pe care ii consideri parte din tine. Doar ei te provoaca la gesturi de moment, uneori necugetate, sau sa muti muntii din loc. Diferenta este ca uneori impingi muntii incet, rabdator si e bine asa, alteori ii zdruncini serios din loc cu explozibil si se face mult praf. Si apoi iti pare rau, sau nu.

Cred cu tarie in “totul se intampla cu un scop si nimic nu e intamplator” dar nu cred nici in ruptul capului in “timpul le rezolva pe toate”.

Tu in ce crezi? 

 

UPDATE AUGUST 2020: 

Dragii mei, va astept pe https://edebine.ro si pe https://www.facebook.com/edebine.ro. Aici veti gasi doar postari pozitive, constructive, menite sa va puna zambete pe chip si sa va ajute in dezvoltarea voastra personala. Totul se rezuma la lucruri simple. O sa le descoperim impreuna. E de bine! .ro