... ce este important pentru mine si vreau sa impart cu voi.

marți, 28 februarie 2012

In primavara 2012 moda inseamna culoare, schimbare, atitudine

De aproape 50 de ani, Pantone America stabileste culorile in tendinte. Dupa ce au evaluat colectiile designerilor de renume, cei de la Pantone au adus “Dance Into Spring 2012” – un raport colorat si revigorant, la fel ca moda primaverii 2012.
Deoarece sunt considerate nonculori, alb si negru nu aveau cum sa fie prezente in raportul celor de la Pantone, insa tu trebuie sa stii ca in primavara se poarta si combinatiile alb negru, la fel si tinutele all white. 


 

Acum, ca ai aflat ce culori se poarta in primavara 2012, trebuie sa mai stii si ca designerii te sfatuiesc sa mizezi pe combinatii de texturi si culori, asta indiferent daca adopti un look lejer si jucaus sau o tinuta chic, casual sau clasica. 


Mai mult, culorile propuse de specialistii in moda se muleaza pe stilul vestimentar al fiecareia dintre noi – culori proaspete, tari pentru stiluri jucause, lejere; tonuri mai calde pentru acelea dintre noi care prefera stilul clasic, casual; nuante pastelate, perfecte pentru tinutele elegante intr-o seara calda de primavara.



 



















Indemnul designerilor pentru primavara 2012 pare sa fie “Culoare, schimbare, atitudine!”
.
 

 

Cu promisiunea de a respecta acest indemn si cu o mare dorinta de a colora cumva peisajul, am alcatuit doua tinute in care regasesti doua dintre culorile propuse pentru primavara 2012



Pentru ca, totusi, vorbim despre primavara, ar fi bine sa renunti la fular in favoarea unui sal pe care sa il arunci lejer pe un umar, sa il legi intr-o parte sau sa il prinzi discret cu o brosa. Daca imi urmezi exemplul sau ti-ar placea sa formezi o tinuta in culorile portocaliu, beige, caramel, grena, ai putea adauga un aer fresh cu un sal turcuoaz sau verde pal - doua culori in tendinte primavara aceasta.



















Ce parere ai despre moda din primavara lui 2012? Iti plac culorile propuse?

vineri, 10 februarie 2012

Se spune ca timpul le rezolva pe toate. Eu spun altceva.

E putin spus ingrat sa fii nevoit si uneori chiar obligat, dintr-un motiv sau altul, sa renunti la cineva drag. Sa renunti pentru ca v-ati dezamagit unul pe altul, pentru ca a ales pe altcineva si nu pe tine, pentru ca relatia s-a deteriorat in timp, pentru ca v-ati schimbat ca si oameni sau de ce nu, pentru ca a plecat in alta lume...

Cum sta treaba cu golul asta pe care ti-l lasa? Cum faci sa umpli absenta unei persoane care pana ieri era langa tine si sa te minti ca golul lasat o sa se umple curand la loc cu o persoana cel putin la fel de buna si draga? Astea sunt prostioare... Golurile de genul asta nu se umplu asa usor.

Nu ai cum sa te minti ca "asa a fost sa fie", "asa e viata", "timpul le rezolva/vindeca pe toate" cand cineva care era permanent langa tine nu mai e si sa te prefaci ca e "normal". De fapt, te minti o perioada, apoi urmeaza perioada de revolta, apoi de asteptare, apoi, din cate stiu eu, rasare soarele. Si nu, asta nu inseamna ca toata chinuiala dureaza doar o noapte. Daca ar fi asa, nici nu ar mai fi nevoie (si) pentru asta de psihologi, prieteni buni, mame.

Paradoxal, dupa cum se vede, tocmai oamenii dragi te ranesc usturator, pe termen lung si te imping la gesturi in care, uneori, nici tu nu te recunosti. Si tot paradoxal, mai mult oamenii dragi, nu strainii, iti aduc momentele acelea pe care le stii bine – cand te uimeste atat de tare ceva la cel pe care credeai ca il cunosti ca in palma incat ramai fixat intr-un moment anume care devine dintr-odata esenta relatiei voastre si in functie de care incepi sa te raportezi in relatia asta. Nici nu mai conteaza ce a fost. Si te mai miri de ce te schimbi cu timpul, de ce te inraiesti sau te imbunezi, te maturizezi, continui sa iubesti oameni asa cum sunt sau ii lasi in urma conform zicalei “Cine face parte din trecutul tau inseamna ca nu iti merita prezentul”.

Cand persoane nu foarte apropiate iti fac un rau,  te deranjeaza, esti nervos, intrigat. Iti trece. Daca iti fac un bine esti placut surprins si recunoscator. Si asta trece la un moment dat. Alta e situatia cu cei de la care ai asteptari si pe care ii consideri parte din tine. Doar ei te provoaca la gesturi de moment, uneori necugetate, sau sa muti muntii din loc. Diferenta este ca uneori impingi muntii incet, rabdator si e bine asa, alteori ii zdruncini serios din loc cu explozibil si se face mult praf. Si apoi iti pare rau, sau nu.

Cred cu tarie in “totul se intampla cu un scop si nimic nu e intamplator” dar nu cred nici in ruptul capului in “timpul le rezolva pe toate”.

Tu in ce crezi?