... ce este important pentru mine si vreau sa impart cu voi.

vineri, 30 mai 2014

Sentimente si ganduri... Lansare carte "Diana cu Vanilie - The Book"...




Tin in mana un bon fiscal. Pe el scrie DIANA CU VANILIE. Atat si nimic mai mult. Un om, un nume drag, un blog de suflet, o carte si un pret langa. Nu as fi crezut vreodata ca o sa ma pot uita impietrita la un bon fiscal...
Nu e ca si cum nu as fi crezut vreodata ca Diana nu poate publica o carte. Dar este exact cum nu vreau sa cred ca tin in mana cartea ei, pe o punga cu editura ALL si un nenorocit de bon fiscal cu numele ei si atat. Un vis indeplinit fara cea care l-a visat....

Am fost in seara asta la Romexpo, la Bookfest, unde "Diana cu Vanilie - The Book" s-a lansat. Nu as fi lipsit pentru nimic in lume, iar intregul moment a fost frumos, emotionant, delicat, rascolitor... Va invit, din suflet, sa cautati cartea in librarii si in magazinele Editurii All sau sa o cumparati online de aici.

Inca nu am trecut peste noaptea aia nenorocita si ziua de dupa mai ales. Ultima mea conversatie cu Diana a fost si ultima ei conversatie pe lumea asta. Scriu din nou insetata sa vorbesc despre ea, sa ma exprim, sa ma descarc...simt iar frica aia din prima saptamana dupa ce a plecat, cand simteam ca se misca prin casa pe langa mine. Este clar, lansarea asta mi-a mangaiat sufletul, dar mi-a readus si teama aia ciudata, senzatia ca ii aud perfect vocea si rasul. Sper din nou sa nu ma sperie in timpul noptii, ba chiar ma tem ca nu o lasam sa se odihneasca gandindu-ne atat de mult si intens la ea.

Oricum, de fiecare data cand ma gandesc la Diana, iar asta se intampla zilnic de 6 luni incoace, fiecare moment incepe si se incheie cu acelasi crez, cu aceeasi lectie:
Suntem urmariti de neprevazut din momentul in care ne nastem, iar in locul Dianei puteam fi EU, puteai fi TU, poate fi oricine, oricum, oricand. Este un adevar crunt in fata caruia avem dreptul sa ne simtim mici si neputinciosi, insa suntem obligati sa fim puternici, capabili, atenti, sinceri, constienti de ceea ce suntem si mai ales, constienti de faptul ca nimic si nimeni in lumea asta nu este pentru vesnicie.

Suntem obligati, insa cati dintre noi reusesc sa schimbe ceva in viata lor dupa asa o tragedie? Dupa o astfel de pierdere trebuie sa invatam ceva, unii dintre noi ar vrea sa fie mai buni, mai bine organizati, mai atenti la sanatatea lor, mai implicati in viata celor dragi....

Cati dintre noi au schimbat ceva in viata lor, reflectand in urma tragediei Dianei? Mi-e teama ca putini. Unde ne indreptam, Doamne? Ce se intampla cu noi?