... ce este important pentru mine si vreau sa impart cu voi.

vineri, 30 martie 2012

OZ la Absolutely Fabulous si in tinuta mea


Se pare ca mi-am creat un "obicei editorial" - o postare cu tinute, o postare despre stari si sentimente intense si iar o postare cu tinute. Sper sa nu imi creez un sablon din care sa nu mai ies. Oricum, cert este ca in postarea prezenta vei avea parte de o "reteta" interesanta, cu ingrediente speciale... unele pregatite de ceva timp, altele adaugate pe loc, la Absolutely Fabulous Spring Edition 2012.


Mai exact, am amestecat putin praf de postare tipica cu tinute cu cateva ingrediente colorate si in mare parte vintage, am adaugat 5 fete vesele si am desavarsit reteta cu un praf de magie Made by OZ.

HOCUS POCUS PREPARATUS si.... iata ce a iesit!



Mi-am alcatuit o tinuta pe loc si s-a dovedit a fi cum nu se putea mai inspirata, detronand clar orice alte idei care ma mai bantuisera. De ce spun asta? Pentru ca am bifat 3 itemuri pe care mi le doream in tinuta pentru Absolutely Fabulous - botine decupate, colier Made by OZ, geanta Made by OZ.


De ce a fost cea mai potrivita tinuta pentru mine? Pentru ca la editia de primavara 2012 Absolutely Fabulous prietena mea, Oana Zidaru, si-a lansat colectia de coliere mult asteptata si a "relansat" ceea ce a mai ramas din putin mai vechea ei colectie de genti superbe. Totul handmade :D


Cu Oana si o parte din creatiile ei :)








Mandra nevoie mare m-am afisat la targ ca sa o sustin pe Oana, cu prezenta si cu hainele. Ce alta promovare mai buna a brandului decat direct pe purtator? :))  Ba chiar le-am spus si fetelor din redactie, cele care au coliere facute de Oana, sa le poarte la gat cand vin la targ. Totul a iesit cum ne-am dorit si ca dovada sta poza de final.

Cu Isabel (PR DivaHair), Oana (Redactor sef DivaHair), Doinita (Super fotograf), Suzana (Make-up artist)

Le multumesc fetelor pentru o dupa amiaza placuta, cu poze reusite, zambete si voie buna, handmade si heartmade!

sâmbătă, 17 martie 2012

Despre esecuri care maturizeaza si pastile speciale

Am deschis blogul in octombrie 2011 cu convingerea ca, impartasind ce simt si ce imi place, ma ajut pe mine dar si pe voi – eu astern experiente personale pe foaia mea virtuala, voi descoperiti trucuri, idei noi sau stari in care va regasiti. Stiu ca v-am obisnuit cu postari, sa zicem, mai triste, insa postarea asta este tocmai semnul ca urmeaza sa ies din perioada nefasta. Ma gandeam ieri destul de departe si am simtit nevoia sa scriu, iar randurile au curs de la sine despre esecurile si ranile care maturizeaza, care te schimba. In bine.

Fiecare dintre noi am pierdut ceva sau pe cineva la un moment dat si purtam rani in suflet, indiferent de marime, durata, cauza si consecinte. Singura diferenta este ca unii dintre noi le recunosc sau le arata, in timp ce altii le ascund cu dibacie si le ignora din rasputeri. Uneori le iese atat de bine incat reusesc sa se minta pe ei insisi, sa uite si sa se vindece mai repede.

Am observat cum mereu credem ca durerea noastra e cea mai intensa, ca esecul nostru este cel mai rusinos, mai evident. De fapt, oricat de convins ai fi ca existenta ta intr-un moment anume este groaznica, exista intotdeauna o poveste a cuiva, care iti schimba punctele de referinta, facandu-te sa intelegi ca peste orice se poate trece. Nu ai observat cum, dintr-odata, durerea devine parca mai usor de suportat cand cineva iti impartaseste o poveste similara cu a ta sau chiar mai grava? In linii hilare si superflue am numi asta “Sindromul Sa moara si capra vecinului”, dar suntem oameni seriosi si recunoastem senzatia sub numele de empatie.

Nu e nicio rusine sa recunosti ca ai fost ranit, inselat, mintit, parasit... Rusinea nu ar trebui sa fie a ta, ci a celuilalt, doar ca rareori reusesti sa constientizezi asa ceva cand dezamagirea atinge cote nebanuite. Neincrederea, teama sau frica unui sfarsit sunt ca niste otravuri cu reactie lenta – mai intai iti polueaza gandurile, apoi iti macina siguranta si in final, iti rup contactul cu realitatea. Imaginatia ti-o ia razna, incepi sa construiesti situatii alimentate de ce-ar fi putut sa fie si asta doar ca sa iti explici lucruri care au ramas nelamurite.

 In final, multi dintre noi au norocul sa-si administreze antidotul potrivit - o introspectie, un exercitiu de sinceritate cu tine insuti. Iti dai seama ca esecul/rana a fost inca o lectie de viata pentru tine si marele minus nu e al tau, ci al celui care ti-a intors spatele. Asadar, depinde de tine daca traiesti o separare sau o dezamagire ca pe o pierdere majora, de neinlocuit, sau ca pe un semn al inca unei depasiri de sine, inca un pas spre ceva mai bun.

Imi revin in minte lucruri pe care le-am mai scris cu alte ocazii... In primul rand, o postare din noiembrie - Cum e sa te ridici, sa te scuturi de praf si sa schimbi strada. Mi se potriveste  manusa, din nou. In al doilea rand, ceva ce incepusem sa scriu pe profilul meu Facebook - Maturizarea inseamna sa fii propriul tau doctor, un doctor pentru minte si suflet! Ca sa uiti pe cineva sau ceva, faci operatie pe cord deschis sau pe creier... Ca sa nu iti mai pese de orice si oricine, te anesteziezi cu greseli din trecut... Ranile adanci le vindeci in timp cu pastile speciale, ranile usoare le acoperi si uiti de ele si mai sunt ranile de pe care smulgi leucoplastul ca sa le lasi sa respire si sa se vindece... Asadar, eu asta inteleg: cand esti matur, esti propriul tau chirurg, cardiolog, neurolog, anestezist si asistent medical. Daca te-ai inecat intr-un rau de cuvinte tulburi, daca ai mai incasat un croseu-esec sau te-a ranit un glont cu praf amar, doar tu esti in masura sa vii cu cel mai potrivit tratament!

Iar eu... De mai bine de o luna lucrez la fabricarea unei pastile speciale pentru cel mai intens tratament din cate mi-am administrat pana acum. Inca putin si ii gasesc ingredientul magic. Primul pas l-am facut astazi.






Ai si tu o pastila speciala, stiuta doar de tine, pentru tratamente post dezamagire?